Percepţia calitǎţii în educaţie
MOTTO:
,,Doar cǎutând perfecţiunea,
gǎsim succesul!”
ARGUMENT
Problema
asigurǎrii şi menţinerii calitǎţii serviciilor educaţionale este una deosebit
de importantǎ cu un impact imediat , dar şi pe termen lung asupra beneficiarilor
direcţi ai acestora-elevii, cât şi asupra beneficiarilor indirecţi-
comunitatea, societatea etc.
Calitatea şi asigurarea
acesteia nu se întâmplǎ, nu este opţionalǎ, ci este o cerinţǎ imperativǎ a
timpului pe care îl trǎim din cel puţin patru motive: moral (elevii sunt cei cǎrora trebuie sǎ li se asigure o educaţie
care sǎ fie ,,cea mai bunǎ”, contextual (şcolile
sunt într-o interacţiune dinamicǎ şi continuǎ cu societatea şi comunitatea
cǎrora le aparţin . Contextul în care acestea îşi desfǎşoarǎ activitatea este
într-o continuǎ luptǎ pentru calitate, ceea ce impune pentru toate instituţiile
o creştere a interesului pentru calitate.), supravieţuirea
(societatea de azi este una concurenţialǎ), responsabilitatea
(şcolile sunt supuse în mod constant aprecierii şi evaluǎrii celor pe care îi
serveşte: elevi, pǎrinţi , comunitate, societate. Şcoala este un bun al
comunitǎţii şi va trebui sǎ dea socotealǎ pentru ceea ce face, motiv care
impune existenţa unor strategii interne de asigurare şi menţinere a calitǎţii.)
Şcoala
româneascǎ trebuie sǎ iasǎ din normele stricte ale ideii de transfer de
cunoştinte cǎtre elevi, idée care încǎ mai stǎ ca temei de bazǎ a tot ceea ce
şcoala face sau trebuie sǎ facǎ. Şcoala sǎ fie locul unde elevii primesc
informaţii, dar accentul sǎ nu cadǎ pe dimensiunea informativǎ, ci din ce în ce
mai mult pe formare, integrare, relaţionare.
Valorile
instituţionale şi viziunea sunt importante deoarece ele dau direcţie şi sens
instituţiei, asigurǎ consecvenţa în acţiune, motiveazǎ şi promoveazǎ angajaţii,
pun bazele culturii şcolii.
Iată
destule motive pentru a acorda o mai mare atenţie activitǎţii didactice în
vederea obţinerii unui învǎţǎmânt de calitate.
Nu rareori avem ca subiect de
discuţie în cancelarie, la cercurile pedagogice sau la şedintele cu părinţii
problema îndepărtării elevilor de ,, carte”(declinul învǎţǎrii). Dar ce facem
noi, cadrele didactice, pentru a îndrepta situaţia?
Această
temă a simpozionului constituie un
impuls pentru mine în dezvoltarea profesională.
Bibliografia pe această temă este vastă şi
diversificată, cu multe soluţii la acest ,,obstacol’ de la clasă. Mai depinde
şi de învăţător cât de maleabil este în proiectarea activităţii de la clasă şi
cât de deschis este spre nou.
I.Ce este calitatea educaţiei?
Conceptul
de calitate a fost asociat cu un anume nivel sau grad de excelenţǎ , valoare
sau merit, deci cu valorile explicite şi implicite ale culturii unei comunitǎţi
sau unei naţiuni. Un concept propriu al calitǎţii ar trebui sǎ se fundamenteze
pe : cultura, tradiţiіle şi valorile naţionale, cultura şi valorile pe care
dorim sǎ le promovǎm prin politicile şi strategiile dezvoltǎrii sociale şi
economice durabile.
Calitatea
educaţiei poate fi privitǎ ca un ansamblu de caracteristici ale unui program de
studiu şi ale furnizorului acestuia prin care sunt îndeplinite aşteptǎrile
beneficiarilor, precum şi standardele de calitate . Beneficiarii şi clienţii
educaţiei de calitate (elevii, pǎrinţii, societatea) ar fi de dorit sǎ fie
consultaţi permanent în ceea ce priveşte satisfacţia lor faţǎ de serviciile
educaţionale de care beneficiazǎ.
Imbunǎtǎţirea
calitǎţii educaţiei presupune evaluare, analizǎ şi acţiune corectivǎ continuǎ
din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazatǎ pe selectarea şi
adoptarea celor mai potrivite proceduri , precum şi pe alegerea şi
aplicarea celor mai relevante standarde
de referinţǎ. Metodologia asigurǎrii calitǎţii educaţiei precizeazǎ cǎ
asigurarea calitǎţii educaţiei este centratǎ preponderent pe rezultatele
învǎţǎrii. Rezultatele învǎţǎrii sun exprimate în termeni de cunoştinţe,
competenţe, valori, atitudini care se obţin prin parcurgerea şi finalizarea
unui nivel de învǎţǎmânt sau program de studiu.
Calitatea
în educaţie este asiguratǎ prin urmǎtoarele procese: planificarea şi realizarea
efectivǎ a rezultatelor aşteptate ale învǎţǎrii, monitorizarea rezultatelor,
evaluarea internǎ a rezultatelor, evaluarea externǎ a rezultatelor şi prin
îmbunǎtǎţirea continuǎ a rezultatelor în
educaţie.
Calitatea
este dependentǎ de valorile sociale în care funcţioneazǎ sistemul respectiv de
educaţie. Calitatea se realizeazǎ pe un anume subiect, pentru un anume
beneficiar, dupǎ anumite interese. Valorile calitǎţii în educaţie: democraţia,
umanismul, echitatea, autonomia intelectualǎ şi moralǎ, calitatea relaţiilor
interpersonale, comunicarea, îmbogǎţirea comunitǎţii, inserţia optimǎ socialǎ
şi profesionalǎ, educarea individului ca membru critic şi responsabil al
grupului. Forţa de muncǎ sǎ fie competitivǎ, cu noi competenţe în soluţionarea
problemelor şi cu abilitǎţi cognitive. Incǎ
persistǎ discrepanţe între nivelul de pregǎtire al elevilor din şcolile rurale
şi cei din şcolile urbane, între elevii majoritari şi cei aparţinând grupurilor
minoritare defavorizate.
Aceste
diferenţe privind performanţa pot fi puse şi pe seama unor distribuţii
inechitabile şi ineficiente a resurselor ceea ce duce la o mare variaţie în
ceea ce priveşte calitatea educaţiei oferite. Imbunǎtǎţirea managementului
resurselor umane în învǎtǎmânt printr-o planificare strategicǎ şi oferirea de
stimulente pentru performanţǎ poate contribui semnificativ la îmbunǎtǎţirea
rezultatelor în educaţie. Sunt necesare eforturi suplimentare ale tuturor
actorilor implicaţi în proces pentru a spori calitatea, accesibilitatea, relevanţa,
eficienţa, echitatea educaţiei.
Sensul
educaţiei este dat şi de comunicare ,
aşa cum menţionam mai sus. Calitatea educaţiei este datǎ de calitatea actului de comunicare. Existǎ o
multitudine de factori care pot constitui bariere de comunicare. Toate aceste
bariere trebuie depǎşite printr-o educatie a comunicǎrii care presupune:
favorizarea autocunoaşterii prin resursele de comunicare, familiarizarea cu
toate formele procesului de comunicare, descoperirea resurselor de comunicare
ale celorlalţi, activarea aptitudinilor de comunicare , descoperirea
disponibilitǎţilor personale latente, folosirea optimǎ a multiplelor canale de
emitere şi receptare didacticǎ, valorizarea comunicǎrii integrale.
Trebuie
înlocuitǎ gramatica scolasticǎ, învǎţatǎ mecanic, cu o gramaticǎ a comunicǎrii
în care sǎ fie pus accentul pe context, pe rolul elementelor nonverbale, pe
organizarea complexǎ a comunicǎrii. In acest sens se impune o altǎ cerinţǎ:
pregǎtirea viitorilor formatori, perfecţionarea actualilor educatori într-un cadru
specializat, într-un laborator de comunicare educaţionalǎ.
In
vederea realizǎrii eficiente a comunicǎrii pentru educaţie şi a educaţiei prin
comunicare , sunt necesare unele sugestii care pot avea rol orientativ:
-schimbarea mentalitǎţii privind procesul
educativ, de la obiective şi conţinuturi pânǎ la organizare şi evaluare;
-trecerea de la caracterul dominant instructiv
la educaţia propriu-zisǎ, de la infomativ la formativ;
-necesitatea unei reforme reale a învǎţǎmântului,
la toate nivelurile;
-abordarea interdisciplinarǎ a instrucţiei şi
educaţiei;
-introducerea unor discipline noi, axate pe ideea
de comunicare şi educaţie alǎturi de discipline clasice;
-conceperea unor noi modalitǎţi de evaluare, în
conformitate cu cerinţele şi exigenţele omului modern;
-utilizarea, în continuare, în procesul
instructiv-educativ de mijloace tehnice moderne, specifice erei electronice;
-structurarea şi derularea modelǎrii
educaţionale pe modalitaţi întrunite şi coordonate
II.Cum asigurǎ calitatea ,,actorii”
implicaţi la nivelul şcolii?
Cadrele
didactice prin:
·
activitate
didacticǎ în conformitate cu documentele normative şi bazate pe o metodologie
centratǎ pe elev;
·
formare
continuǎ;
·
adecvarea
întregii activitǎţi la nevoile elevilor şi ale comunitǎţii;
·
evaluare
şi autoevaluare permanentǎ
Elevii prin:
·
pregǎtire
continuǎ;
·
implicare
activǎ şi responsabilǎ în propria educaţie;
·
participare
la viaţa şcolii
Conducerea şcolii:
·
prin
asigurarea resurselor, a bazei logistice şi a condiţiilor pentru o educaţie de
calitate;
·
realizarea
comunicǎrii interne şi externe la nivelul şcolii;
·
conducerea
proceselor de dezvoltare instituţionalǎ
Comisia pentru evaluare şi asigurare a
calitǎţii:
·
strategia
de evaluare şi asigurare a calitǎţii;
·
propuneri
de îmbunǎtǎţire a calitǎţii educaţiei;
·
colaborarea
cu ceilalţi ,,actori” implicaţi;
·
raportul
annual de evaluare internǎ privind calitatea educaţiei în şcoalǎ
Pǎrinţii:
·
comunicare
permanentǎ cu copilul şi cu cadrele didactice;
·
implicare
în viaţa şcolii şi rǎspuns prompt la solicitǎrile acesteia
III.Centrarea managementului calitǎţii pe valoarea
adǎugatǎ şi pe progres
,,Evaluarea calitǎţii
educaţiei se face pe baza valorii adǎugate, adicǎ în funcţie de ceea ce are
şcoala, educaţia adaugǎ la ,,zestrea” de cunoaştere, deprinderi, atitudini,
competente generale existente deja la nivelul indivizilor, grupurilor şi
comunitǎţilor.” (Simona Josan, 2005, pag.9)
Şcolile sunt foarte diferite în ceea ce priveşte premisele
şi resursele puse în joc. Ca
urmare, la eforturi egale, rezultatele obţinute vor fi foarte diferite.
Calitatea se poate obţine şi în
şcolile care acţioneazǎ în condiţii grele iar efortul depus şi rezultatele
obţinute trebuie recunoscute şi recompensate.
,,Utilizarea conceptului de ,,valoare
adǎugatǎ “ este necesarǎ pentru a discerne influenţa realǎ a educaţiei asupra
rezultatelor obţinute şi pentru a motiva şcolile care obţin rezultate deosebite
în termini de ,,valoare adǎugatǎ”.
Pentru a putea mǎsura valoarea adǎugatǎ este necesarǎ o estimare corectǎ
a condiţiilor de intrare, exprimatǎ în factori de risc (de exemplu procentul
elevilor care au dreptul la bursǎ socialǎ, procentul familiilor care primesc
diferite forme de ajutor social, procentul familiilor în care cel puţin un
pǎrinte e şomer, procentul familiilor monoparentale, procentul elevilor
migranţi, nivelul studiilor pǎrinţilor elevilor, procentul orelor din planul de
învǎţǎmânt predate de cadre necalificate, fluctuaţia cadrelor didactice etc.)
Unitǎţile şcolare vor fi clasificate în categorii de risc
în funcţie de condiţiile de funcţionare, iar judecarea rezultatelor unei
unitǎţi şcolare se va realiza numai prin comparare cu media de referinţǎ a
categoriei respective.” (Titus Filipaş, 2007)
IV. Transdisciplinaritatea- gradul cel mai
elevat de integrare a curriculum-ului
,,Activitǎţile transdisciplinare sunt activitǎţi care abordeazǎ o temǎ
generalǎ din perspectiva mai multor arii curriculare, construind o imagine cât
mai completǎ a temei respective. Este tipul de activitate unde cunoştinţele şi
capacitǎţile sunt transferate de la o arie curricularǎ la alta. Prin
intermediul acestor activitǎţi se urmǎreşte atingerea obiectivelor tuturor
ariilor curriculare într-un context integrat. Termenul poate fi asociat cu cel
de activitate tematicǎ.” (Ciolan, Lucian, 1999, pag. 15
La
clasele I şi a II-a acest mod de
abordare a curriculumului am observat cǎ ,,a dat roade mulţumitoare”. Copiii au
continuat sa lucreze timp de cîteva zile la o anumitǎ temǎ, ca şi la grǎdiniţǎ,
dezvoltându-şi capacitǎţi diferite prin abordarea acesteia din perspectiva mai
multor domenii de cunoaştere. Elevul a gǎsit o parte din universal familial al
preşcolaritǎţii, iar eu am dispus de un context flexibil de organizare a
învǎţǎrii care a atras, stimulat şi motivat elevul sǎ participe la activitatea
din clasǎ. Aceastǎ abordare integratǎ a curriculumului permite dezvoltarea mai
târziu a competenţelor.
Caracteristici ale activitǎţilor
transdisciplinare şi argumente pentru integrarea lor în programul activitǎţilor
zilnice:
·
Traverseazǎ
barierele disciplinelor, aducând aspecte ale curriculumului în asociaţii
semnificative, concentrate pe arii tematice mai largi;
·
In
activitǎţile transdisciplinare învǎţarea devine un proiect personal al
elevului, îndrumat, orientat, animat de învǎţǎtor;
·
Crearea
unui mediu cu o largǎ varietate de stimuli şi condiţii face învǎţarea
interesantǎ, stimulativǎ, semnificativǎ şi o consolideazǎ;
·
Participarea
elevilor se realizeazǎ pe tot parcursul activitǎţilor desfǎşurate, fundamentate
pe principiul învǎţǎrii prin acţiune practicǎ, cu finalitate realǎ
·
Accentul
cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga clasǎ etc.
Valoarea
pedagogicǎ a temelor transdisciplinare:
· Oferǎ elevilor posibilitatea de a se exprima pe
ei înşişi;
· Situeazǎ elevul în centrul acţiunii,
rezervându-i un loc activ şi principal;
· Oferǎ elevului posibilitatea de a se manifesta
plenar în domeniile în care capacitǎţile sale sunt cele mai evidente;
· Cultivǎ cooperarea şi nu competiţia;
· Pune elevii într-o situaţie autenticǎ, de
rezolvare a unei sarcini concrete cu o finalitate realǎ;
· Oferǎ elevilor şansa planificǎrii propriilor
activitǎţi, asigurându-le ordinea în gândire de mai târziu;
· Activitǎţile transdisciplinare au valoare
diagnosticǎ, fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacitǎţilor
intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale copiilor etc.
Ca o ilustrare a teoretizǎrii de mai sus,
ataşez lucrǎrii anexa 1.
Bibliografie:
1.Ciolan Lucian- ,,Proiectarea temelor
integrate în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii”, în revista
,,Invǎtǎmîntul primar” nr. 1-2, 1999
2. ,,Tribuna învǎtǎmântului” nr. 884, 2007
3. Josan, Simona, ,,Lecţii de management şi
calitatea educaţiei” , ,,Tribuna învǎtǎmântului” nr.649, 2005
4. ,,Perspective interdisciplinare în
învǎţǎmântul românesc” (studii de specialitate), Botoşani, 2004
5. Filipaş, Titus, 2007,www
6. www. edu.ro/index.php/articles/c356
No comments:
Post a Comment